Flori pentru Algernon

Share This

Optzecișiunu (7)

Luni 2
M-am sculat la 10. Mi-am făcut lecțiile. Am mîncat și am plecat la școală. La sport am dat probă și am făcut binișor. Andrei, care a fost sîmbătă la ziua lui Eva, acuma se dădea mare că pe el l-au scos de 13 ori la periniță. La istorie am dat lucrare. I-am băgat și un pumn în stomac lui Andrei, l-am burdușit bine pe Sorin.

Marți 3
Am plecat la școală obosit și fără chef de nimic. Am luat un 7 pe niște șaibe amărîte și cînd am ieșit m-am dus la tata să-mi dea 100 de lei. Mama mi-a dat 20 de lei ca să-mi iau abonament dar păstrez banii. Pînă acum am luat o felicitare. Mai trebuie niște flori pe care le iau sîmbătă. La școală am luat un 7 la română. Tot timpul am picat de somn. Azi noapte nu am dormit decît 4 ore. Laura mi-a dat un pumn în umăr de și acuma mă doare. Iar l-am bătut pe Sorin.

Miercuri 4
M-am sculat la 10 și mi-am făcut urgent lecțiile. Înainte să plec mi-am luat un caiet de hîrtie milimetrică. La școală ca de obicei: lecții, gălăgie ș.a.m.d. Azi cred că a fost cea mai neagră zi de cînd fac eu însemnări. Steaua a luat bătaie de la o divizionară „C”!!!! Cînd am aflat îmi venea să urlu. Toți dușmanii Stelei rîdeau. Și măcar să fi fost meci obișnuit. Nu! Era meci pt. cupă!

Joi 5
M-am sculat ca de obicei tîrziu, mi-am făcut temele. Tata a dat telefon și a zis să venim la el. Mama e de dimineață așa că o să vină dupămasă. Am mîncat și am plecat. În tramvai am vorbit cu Dana deoarece merg cu ea. La școală am dat lucrare la chimie. După ce că am scris mizerabil, am mai greșit și la un punct. Iau un 5. La geografie Sorin nu m-a lăsat iar în pace și după oră i-am plasat un pumn exact sub ochiul stîng. N-am mai bătut așa cred că de acum un an.

Vineri 6
Pe la 10 mia dat telefon Marin și m-a rugat să vin la 12 ca să jucăm fotbal. Intrăm la 2 așa că avem 2 ore. Afară e cald și am mers în adidași și fără căciulă, care începe să nu mai fie folosită. La școală am jucat fotbal pînă n-am mai putut. La matematică în loc să facem Algebra am făcut Geometria. Observ că M.M. nu mai suportă să nu mai vorbesc cu ea și vorbește ea cu mine. În ore îmi scoteam adidașii că mă strîngeau de-mi ieșeau ochii.

Sîmbătă 7
M-am sculat la 9:30 și NU m-am apucat de lecții. Azi lipsesc deoarece vreau să văd meciul Steaua-U Craiova. După ce mama a plecat am stat la televizor tot timpul. Steaua a făcut în deplasare 1-1. Apoi a început handbalul cu meciul Steaua-ȚSKA Moscova în care Steaua a bătut cu 22-18. A dat telefon și mamaie și m-a rugat să vin la ea mîine. Am zis că totuși o să vin. Încă nu știu ce să fac. La tata sau la mamaie? La tata mă uit la TV tot timpul pe cînd la mamaie mă joc.

Duminică 8
M-am hotărît. Mergem la tata. Am plecat la acțiune și am stat doar 1 oră pt. că vroiau să ne ia și la muncă patriotică. Aproape jumate au plecat. Cînd am ajuns la tata mi-am făcut o baie și ne-am așezat la masă. Mama a venit mai tîrziu și tata dormea. Cînd s-a trezit i-a oferit ghiocei și o felicitare + a mea. Ne-am uitat la tenis și am plecat. Cînd am venit acasă vecinul de jos a venit și i-a dăruit mamei 3 lalele și un trandafir într-o cupă de cristal. Drăguț.

Luni 9
Mama e de dimineață și m-a sculat și pe mine. Afară e splendid. Aseară la buletin a zis că o să fie peste 13 grade. Trebuie să mă pregătesc pt. excursie. Cred că o să ne distrăm de minune. În școală e o învățătoare minunată cu care am fost și data trecută și care m-a întrebat dacă o să mai fac pe Adrian Păunescu. Am zis că da, dar nu mai cred că am același talent ca înainte. La școală, la anatomie am făcut frotiu de sînge și l-am privit la microscop. După ore am avut o acțiune cu ziua femeii. Azi am mîncat mucinici.