Optzecișidoi (37)
Luni 27
Dacă pînă la sfîrșitul anului nu are de gînd să ningă, măcar așa de aspect, mă oftic rău de tot.
M-am trezit pe la 10 și am plecat să mă plimb nițel. După aia am venit acasă, m-am aranjat, mi-am pus cămașa nouă și am plecat la mamaie. Părul mi-a crescut nemaipomenit și sînt aproape mortal. Aproape că nu există fată care să nu mă privească pe stradă (încrezut mai sînt!).
La mamaie am mîncat, m-am jucat cărți cu Cristi. Și-au făcut bradul. E înalt cît camera și nemaipomenit de frumos. E unul din cei mai frumoși brazi din cîți am văzut la ei.
Vremea a fost mai rece cu cer noros. Nu a „făcut” nimic. La dracu.
Marți 28
Se termină și jurnalul ăsta. Nu am avut în el un subiect permanent de discuție pentru că Ofelia cred tot mai mult că am pierdut-o și numai o minune ne poate face să ne întîlnim și atunci i-aș spune tot. Fie că o să creadă sau nu. Fie că o să se bucure sau o să se supere. Figura ei îmi rămîne în minte neștearsă și cred că o să mai întîlnesc o fată ca ea. Măcar dacă eram prieteni adevărați.
Sau Roxana. Orice s-ar întîmpla nu pot să uit cum la mijlocul orei de matematică plîngea în hohote din cauza indiferenței pe care i-am acordat-o la început. Sau cînd se urca pe banca mea și îmi cerea să-i spun „Te iubesc“.
Miercuri 29
Cît de frumoase, cît de pure au fost clipele petrecute cu Ofelia sau Roxana. Acum la liceu totul se abrutizează, fetele sînt nebune de gelozie, de dragoste sau de ură. Igna turbează deoarece Dana mă iubește. Mi-e scîrbă. Îmi vine să le spun adevărul: „Fetițelor, existența mea în această clasă e un accident aici, mediul ăsta erotic nu e pentru mine. Eu sînt obișnuit cu zîmbete și priviri calde, nu cu ochii voștri în care se vede dorința de a avea un bou (prieten) pe care să-l faceți să se țină după fustele voastre. Eu nu sînt acela.”
Astea sînt gîndurile mele de sfîrșit de an. Liceul e pt mine un obstacol pe care trebuie să-l trec.
Joi 30
Ieri a nins cîteva minute. Slab.
Se pare că anul ăsta fac revelionul cu nervi. Mi-am dorit anul ăsta să fac revelionul acasă singur. Însă a dat tata azi telefon și ne-a invitat. De fapt a vorbit cu mama iar ea care știa că nu vreau să merg și mai știa că nu pot să-l refuz, mi-a dat telefonul. Am zis da. Într-un fel e bine. E ultima mea dependență. Începînd din 1983 nu voi mai ține seama de suflete. Pentru fapta de azi pe mama „o pedepsesc” nemîncînd nimic din ce-a făcut bun pentru zilele astea. E cea mai nasoală chestie pt ea. Iar la vară, dacă nu-și va respecta promisiunea (5000 lei) o să-i demonstrez că am 16 ani și că nu se mai poate cu zăhărelul.