Flori pentru Algernon

Share This

Optzecișidoi (26)

Luni 27
M-am sculat destul de devreme. Am mîncat și pe la 11:30 am plecat la școală îmbrăcat de tăvăleală. În autobuz m-am întîlnit cu Dana. Sînt așa de multe că nici nu știu cum să le numesc pe fiecare. Pe secretară o s-o numesc Dana. Pe Dana Igna o voi numi DIA.
La cartofi ne-a frecat bine pînă cînd tenișii mei albi la început s-au făcut gri. Ne-a dat drumul pe la 5. Am venit acasă obosit și am stat în pat. Mama a început serviciul și e de dupămasă.
Vremea, deși e sfîrșit de septembrie se menține caldă cu soare arzător. +28°C.

Marți 28
M-am sculat și m-am pregătit să plec la școală. Am început azi la 1 și am stat pînă la 6. A trebuit să cărăm 50000 de kg. Asta înseamnă 500 de saci de cartofi. Am cunoscut-o mai bine pe DIA. Cînd termina cîte un sac numai pe mine mă chema să-l leg și să-l car. Îmi arunca niște priviri calde. E puțin sîsîită și asta îi dă un farmec deosebit.
A fost și mai rău ca ieri. Am plecat frînt și acasă abia am avut puterea să mănînc.
Mă roade dorința să mă întîlnesc cu cineva din școala generală. Dacă aș vedea-o pe Ofelia Mincă!
Vreme caldă cu cer senin.

Miercuri 29
Azi m-am sculat ca de obicei și am mîncat ciorbă de pește făcută de mama. Apoi am plecat la școală. Am stat la școală pînă pe la 4. Cînd a venit mașina, am plecat totuși la cartofi. Am stat numai o oră și jumătate apoi am plecat acasă. A mai început o ploaie și pe deasupra a rămas și mașina în pană. Am mers pe jos pînă la mașină. Am călătorit împreună cu DIA. Am mers pînă acolo încît i-am oferit mîna la coborîre. Am vorbit mult și despre niște lucruri absolut nesemnificative. Am reușit oare să fac ceva? Numai peste cîteva zile voi putea spune cu certitudine. Nu aș vrea să fie o a doua „Ofelie”.

Joi 30
De dimineață m-am sculat și m-am spălat pe cap. După ce m-am făcut frumos și am mîncat, am plecat la școală.
Pe DIA am observat-o cum se uita mereu la mine. La cartofi am cărat împreună și am spus o mulțime de bancuri. Imediat s-a aflat că DIA și cu mine sîntem aproape prieteni. Mihai făcea mereu mișto de noi iar noi îl bombardam cu cartofi. Cînd am plecat, am mers cu ea pînă la Cocor ca să caute ceva pt o fată. Încă nu i-am cerut numărul de telefon. Ne-am despărțit veseli după ce am condus-o la autobuz.
Vremea s-a răcit. Cer noros dar fără ploaie. +19°C.
Octombrie
Vineri 1
Ca de obicei m-am sculat și am plecat la școală. De acolo la cartofi. Am muncit mai puțin ca zilele trecute. Am plecat mai devreme, cam pe la 5, și am mers cu DIA cu autobuzul. După ce am venit acasă, m-am îmbrăcat și am plecat la mamaie deși era tîrziu. La ei se zugrăvește acuma și erau cu lucrurile cam azvîrlite. Am mîncat puțin, am fost și afară oleacă.
Întîlnirea cu Cristi, Simona, Liviu și Lili (vorbesc de sora Marilenei) mi-au dat un sentiment de ușurare. Încep să cred că iubirea îmi place numai în cazul în care fata în cauză nu știe.
Vremea a fost bună, cer variabil. +24.

Sîmbătă 2
Cred că știu ce voi face cu cei 5000 de lei pe care mama mi-i va da. Îmi voi lua un magnetofon, zic eu, de vreo 3150 și din cei 1850 de lei rămași îmi voi lua un aparat foto din categoriile VILIA-ORIZONT-EASTAR-SEAGULL. Mă apuc de foto. Mama mi-a zis că îmi aduce fotografiile în cîteva zile. Sper.
La cartofi am muncit de ne-am spetit (SANCHI). La insistențele lui Mihai și ale lui Carmen am mers cu ei puțin pe jos. DIA nu a insistat mult ba chiar m-a rugat mult să nu merg cînd a auzit că nu am tichete. Din grijă, nu din răutate. După asta m-am întors pe jos la tata. Miam făcut o baie, am mîncat și ne-am uitat la TV.
Vremea a fost deosebit de frumoasă cu cer absolut senin. +26°C.

Duminică 3
M-am sculat pe la 11. Am luat breakfast-ul și m-am așezat la TV. Ăsta e singurul divertisment pe care îl găsești la tata. Am mîncat de prînz și el a plecat la servici pt că e de dupămasă. Eu am rămas și am văzut meciul STEAUA-DINAMO care s-a terminat 1-1. Putea să fie 2-1. În minutul 90 Steaua a ratat extraordinar. După meci am plecat la tata la servici să-i duc cheia. Apoi am venit acasă.
Tata mi-a zis că în fiecare sîmbătă să vin la el iar cînd intervine ceva să-i dau telefon.
Vremea azi s-a schimbat brusc. A fost mizerabilă. De pe la 11 a început să plouă și a tinut-o pînă seara. Ploaie de toamnă. Cred că au fost 16°C.