Share This
Influenza
Primul semn a fost discret: o toropeală aproape plăcută în mușchi și în oase, semănînd vag cu lenea de duminică după-amiază. M-am lăsat ușor păcălit, nu m-am alarmat, era chiar duminică după-amiază. După un timp însă, amorțeala din mușchi s-a transformat în durere și lenea în frisoane. Așa a început prima zi de gripă. Ieri seară am crezut că am transpirat-o pe toată. Fals. Descopăr că pînă acum am trecut doar de faza uscată, din seara asta încep să împrăștii șervețele prin punctele strategice din casă și să inventez metode prin care să ies fără nasul praștie din toată povestea.
Problema la mine nu sînt gripele în sine, ci monstrul în care mă transformă pînă și cea mai mică formă de disconfort medical. Toate lucrurile pe care în zilele normale le detest cu destulă relaxare, zic eu, se îngrămădesc parcă special în perioada asta de maximă irascibilitate. Și capătă forme după chipul și asemănarea mea. Adică monstruoase. La birou, de exemplu, degeaba îmi spun că molfăiala metodică dintre două înghițituri de ghiveci a fost și săptămîna trecută la fel de zgomotoasă, degeaba sînt perfect conștient că logoreea veselă a căpușelor nu mustește de ipocrizie mai mult decît de obicei.
Afară, sînt transportat parcă într-un film prost cu zombi vicleni care controlează totul împotriva-mi – de la luminile semafoarelor pînă la fluxul de imbecili care-mi vin din față, din spate și din laterale.
Mai dureros încă, virusul idioțeniei pare că i-a lovit crunt pe toți meteorologii: de cîteva zile bune, prima zi ceva mai călduță se anunță mereu poimîine…
Aș vrea să mă fac odată bine. Să vă văd mai prost, să vă aud mai slab și să vă ia dracu’ cu tot cu clima voastră temperat-continentală.
