România. Punct de plecare. Oriunde

Share This

Una semana barceloneta: 1

Am plecat spre Barcelona cu stîngul pentru că în ușa blocului mi-am dat seama că uitasem cablul de date al telefonului. M-am întors și l-am luat. Am continuat în aceeași manieră pentru că la check-in-ul din „Henri Coandă“ a ieșit în evidență un pachet de tutun vărsat pe care-l aveam în bagajul de mînă (în ultima vreme experimentez, fără prea mult entuziasm, ce-i drept, țigările hand-made). Aici nu mai aveam unde să mă întorc, așa că am zăbovit ceva timp pînă ne-am lămurit că nu e „iarbă“, după nenumărate scanări, pipăieli și evaluări olfactive. Despre zbor, se știe deja. Rămîn la părerea că omul nu e făcut să se desprindă de la sol. Eu, unul, nu m-am născut nici să fiu aviator și nici să mă simt confortabil la o înălțime mai mare de 30 de metri. Noroc cu statisticile care plasează avionul printre cele mai sigure mijloace de transport, așa că am aterizat. Dacă aș fi avut timp să observ și altceva decît trepidațiile, altitudinea și ondulările aripilor, aș fi fost plăcut surprins de calitatea decentă spre chiar bună a serviciilor Tarom.
De la aeroport pînă în centrul Barcelonei am făcut cam o jumătate de oră cu o linie Aerobus de 5,3 euro pe cap de turist. Iar din centrul-centru, adică din Plaza Catalunya, pînă în Plaza Urquinaona am mai mers pe jos vreo 10 minute. Pînă la închiderea zilei, eu n-am mai avut timp decît să merg într-un „El Corte Inglés“ (supermarket) pentru niște lapte-pîine-brînză-ouă, să-mi dorm somnul de întreținere și să admir puțin priveliștea de pe fereastra apartamentului din Urquinaona. Hasta mañana.