DTP until you drop

Share This

“Moare hîrtia, bă!!!”

De fiecare dată cînd mai apare cîte o tabletă nouă, amicul meu pasionat de noile tehnologii media îmi atrage atenția, pe tonul acela de „las’ că vezi tu“, asupra dispariției iminente a tiparului și a cărților. Mi-o spune de parcă în clipa următoare ar trebui să iau neapărat o decizie radicală, eventual să-mi îngrop de vie meseria de-acum și să-l fac albie de porci pe Gutenberg. Totuși, speranța de viață a cuvîntului tipărit diferă de la discuție la discuție. Uneori e de zece, alteori de cincizeci de ani dar – mai apropiat sau mai îndepărtat – viitorul e exclusiv digital, nimeni nu va mai citi cărți, ziare sau reviste altfel decît pe monitor, fie el de tabletă, laptop sau smartphone.
Pe tema asta, conversațiile mele cu amicul în cauză încep întotdeauna la fel (el cu strigătul de luptă din titlu, eu cu o înjurătură veselă și de nereprodus aici), au aceeași desfășurare (volum ridicat, gesturi ample) și același final (identic cu începutul). Sînt puse la bătaie avantajele și dezavantajele, cum să nu fie de preferat să ții două sute de cărți într-un device de cîțiva inci, în loc să ocupi cu ele un perete din sufragerie? Apoi, în formatul electronic îți sînt puse la dispoziție o mulțime de accesorii specifice: adnotări, acces online la referințe și bibliografii, portabilitate etc. Eu îi răspund că, dincolo de minunata versatilitate a textului digital, cartea clasică are o valoare intrinsecă pe care nu o poate simula  nici un dispozitiv modern de lectură. Informația pe care o conține se poate recepta în multe feluri, dar nu despre asta e vorba. Cartea-obiect are cultura ei proprie tot așa cum pictura pe pînză, tabieturile fumătorului de trabuc sau pasiunea colecționarului de antichități își au cultura lor. Nu ține de eficiență, de rentabilitate sau de cantitatea de informație pe care o poți acumula în unitatea de timp dată. Natura umană abundă de inutilități fermecătoare…
„Moare hîrtia, bă!!!“ nu înseamnă că peste zece, douăzeci sau cincizeci de ani nu va mai tipări nimeni cărți. Dacă acceptăm premisa (discutabilă) că ele sînt acum un bun de larg-consum, vor deveni treptat articole de lux. Nu vor mai fi pentru toată lumea (într-un anume sens, nici n-au fost vreodată) dar unii dintre cei de-atunci, după ce-și vor fi proiectat textul direct pe retină, se vor duce să-și cumpere și versiunea tipărită, ca să îl aibă.
Asta, bineînțeles, dacă pînă atunci nu ne vom transforma – din cititori – în receptori de informație și nu vom deveni aidoma uneltelor pe care le-am creat.